Primăvara tapetată cu trifoi (cu patru foi) și învăluită-ntr-o ceață de frig care vorbește cu accent rusesc. Și meciul… atâtea de spus despre el încă de dinainte.
12 ani se împlinesc astăzi de la prima și deocamdată singura finală de cupă europeană la fotbal desfășurată în România, și asta pe Arena Națională din București, care la vremea respectivă împlinea 8 luni și câteva zile de la inaugurare.
Rapid se chircește și se-ngălbenește ca o fată nemăritată. Secetă mare, niciun gram de ploaie nu se arată, niciun firicel de nor. Madam Șucu tronând în loja tribunei.
Nouă ani de când FCSB nu a mai luat titlul. Pe vremea aceea, beam vârtos și fără pricepere, cădeam primul în vise care nu se mai îndeplineau și mă trezeam nervos și cu gura plină de viermi care își scuipau veninul ticăloșit în vorbele mele.
Aprilie spulberat, ca titlul nuvelei de Ismail Kadare. O ploaie oblică și rapidă, plină de haos, ca o rafală trasă de un artilerist entuziast și chior.
În frumoasa limbă românească veche, cronicarii numeau ciuma “omor mare” sau “mare omor”. În jargonul copilăriei noastre, foloseam această expresie ca pe o amenințare privind o bătaie soră cu moartea.
După multe sezoane în care totul părea să fi fost doar un film tragic, gruparea roș-albastră este foarte aproape să retrăiască experiența unui campionat câștigat, ultima prestație de acest gen fiind în sezonul 2014/2015.
Fizicianul Richard Feynman spunea: “Pot să afirm fără ezitare că nimeni nu înțelege mecanica cuantică.” Adevărat, dar putem trăi cu asta, este ceva dubios, după cum ar spune cei din generația Z când nu înțeleg ceva, ceea ce se întâmplă mai tot timpul.
