Unele orașe se găsesc mai devreme, altele mai târziu. Uneori e nevoie de un context potrivit – alteori de un om providențial – poate de ambele ca să apară o schimbare totală. România a fost un colaj al tranziției socio-economice de la socialism comunist la capitalism liberal, unde au fost mulți câștigători și mult mai mulți pierzători. Până în 2004 – soarta Clujului părea una tristă și predispusă uitării și resemnării, dar istoria a demonstrat altceva.
Oamenii formează comunități și natura lor îi face să creeze conflicte, dispute prin diveristate. Oricât ar vrea unii să fie uniformitate, ea va fi mereu plictisitoare și monotonă – iar din ea se va crea o altă divizare, ca la celule. Rutina este necesară pentru a crea un ritm predictibil, dar experiența vieții este legată de lucrurile spontane și memorabile. De aceea în fotbal, derbiurile locale dintre cele mai vechi, intense rivale creează această rumoare și viață într-un spațiu intim. Cam așa e cazul Clujului, care este un oraș istoric, universitar, cu multe experiențe epocale și dezvoltări contextuale.
Avem un fotbal de-a dreptul deprimant la CFR Cluj și Hermannstadt (poza de mai sus e de la ultima întâlnire dintre cele două cluburi, desfășurată în Gruia, unde sibienii au condus cu 1-0, feroviarii au întors scorul, dar acel succes avea să fie numai un foc stins apoi de o adiere de toamnă). Două formații care aveau cu totul alte standarde în anii recenți.
Astăzi, fotbalul nostru l-a purtat pe ultimul drum pe Emeric Ienei, antrenorul care a condus-o pe Steaua spre cucerirea Cupei Campionilor Europeni în 1986 și cel care a pus umărul la revenirea României la un Campionat Mondial după 20 de ani, în 1990, an când tricolorii înregistrau și primul succes la un astfel de turneu tot după 20 de ani, 2-0 cu URSS, în urma dublei semnate de Marius Lăcătuș, jucător care transformase și unul dintre cele două penalty-uri din finala Stelei cu FC Barcelona.
Mileniul III a venit cu multe așteptări într-o țară năpăstuită de istoria zbuciumată și tangent cinică a secolului XX, care a luat mult mai mult decât a dat. Oamenii obișnuiți și-au croit multe speranțe și au avut multe deziluzii, multe forțate de împrejurări, altele împinse de sistem, dar majoritatea provocate de dorința simplă de a se autodepăși de un drum mai bun, pentru ei, pentru comunitatea lor (prietenii și familia).
